Există întâlniri cu arta care trec și există momente care rămân cu noi mult după ce luminile s-au stins.
Atunci când un tânăr interpret se așază în fața publicului, nu aduce cu el doar un cântec. În câteva minute se adună ore de studiu, emoții, îndoieli depășite, exigența unui profesor, susținerea unei familii și, mai presus de toate, disponibilitatea de a transforma ceea ce a învățat într-un act artistic viu.
Din această convingere s-a născut Festivalul de Muzică „Simfonia Toamnei”.
Nu din dorința de a adăuga încă o competiție într-un calendar, ci din nevoia de a crea un spațiu în care pregătirea artistică a copiilor și tinerilor să fie privită cu seriozitatea pe care o merită, iar întâlnirea cu publicul să devină parte firească a formării lor.
În educația muzicală, experiența scenică are o valoare aparte. Sala de studiu construiește tehnică, repertoriu și rigoare; întâlnirea cu publicul adaugă însă o dimensiune care nu poate fi exersată pe deplin în absența lui. Concentrarea, gestionarea emoției, prezența scenică, comunicarea artistică și asumarea interpretării se formează în timp, prin experiențe autentice.
Acolo, pregătirea încetează să mai fie doar exercițiu și devine expresie.
În spatele unui moment artistic reușit există o lume pe care spectatorul o vede rareori: repetiții, reveniri, corecturi, răbdare, perseverență și acel proces discret prin care un profesor descoperă particularitățile unui elev și îl ajută să își găsească propria voce. Tocmai această parte nevăzută dă greutate celor câteva minute petrecute în lumina reflectoarelor.
„Simfonia Toamnei” s-a construit și din respect pentru această muncă.
Caracterul competițional își păstrează importanța. Raportarea la criterii de specialitate, evaluarea și aprecierea unui juriu pot oferi repere necesare în evoluția unui interpret. Dar educația artistică nu se măsoară exclusiv printr-un premiu, iar valoarea unei participări nu se încheie odată cu anunțarea unui rezultat.
Uneori, adevăratul câștig se află în lucrurile care nu apar într-un clasament.
Într-o emoție pe care ai învățat să o stăpânești. Într-o interpretare care a ajuns la celălalt. În bucuria unui profesor care recunoaște, într-un moment de câteva minute, rezultatul unui drum parcurs împreună. În dorința de a reveni mai pregătit. În descoperirea acelui sentiment rar în care nu mai cânți doar corect, ci începi să spui ceva despre tine.
Festivalul aduce împreună voci, repertorii, stiluri și parcursuri de formare diferite. Această diversitate nu este un detaliu al evenimentului, ci una dintre valorile sale. Întâlnirea dintre tineri formați în contexte educaționale distincte creează posibilitatea de a asculta, de a observa, de a învăța și, mai ales, de a înțelege că identitatea artistică nu se construiește prin asemănare.
În jurul lor se află profesori, părinți, jurați și oameni care continuă să creadă în puterea educației prin artă. Din toate aceste prezențe se naște ceva ce nu poate fi trecut într-un regulament și nici surprins pe deplin într-o fotografie: sentimentul apartenenței la o comunitate unită, pentru o vreme, de aceeași pasiune.
Poate că aici începe adevărata poveste a „Simfoniei Toamnei”.
În fiecare interpret care a avut ceva de spus și a ales să o facă prin cântec. În fiecare profesor care a știut că formarea înseamnă mai mult decât tehnică. În fiecare familie care a înțeles câtă răbdare se află în spatele unui vis artistic. Și în toate acele clipe în care muzica a reușit să apropie oameni care, cu puțin timp înainte, nu se cunoșteau.
Pentru mine, acest festival a pornit dintr-un gând simplu: talentul trebuie descoperit, dar, mai ales, trebuie să aibă unde să crească.
Mi-am dorit un loc în care tinerii să vină cu emoție și să plece cu dorința de a continua. Un loc în care valoarea să fie recunoscută, efortul respectat, iar întâlnirea cu publicul să rămână mai mult decât o apariție de câteva minute.
Pentru că, uneori, dintre toate locurile prin care trecem, unul rămâne altfel în memorie.
Locul în care ai avut curajul să fii tu.
Locul în care ai fost ascultat.
Locul în care muzica a început să semene puțin cu acasă.